Monografia comunei

Comuna Rădeşti este un colţ de țară din sudul Bârladului, segment al Ţării de Jos, care,din cele mai vechi timpuri a înfruntat asprimile veacurilor. Satul este înconjurat de câmpuri mănoase, păduri umbroase şi vii de esență românească.

Prima mentiune documentara despre localitatea Rădeşti dateaza din 18 ianuarie 1475. Atestarea documentară a localității s-a realizat, conform monografiei din 1958, în vremea domnitorului Ştefan cel Mare, printr-un document datând din 16 august 1495.

Pe aceste meleaguri, paşii lui Ştefan Voievod au călcat în dese rânduri; la fel şi Petre Rareş atrecut de nenumărate ori cu carele lui cu peşte pe artera lasi Vaslui – Bârlad – Trestiana -Dealul Docanilor – Miroasa – Rădeşti – Pădurea Domnească – şi mai departe către Galaţi.

Pe raza comunei Rădeşti erau două hanuri, unul în centrul satului (pe locul fostei locuinţe a lui Mihai Lica Şuşnea, astăzí proprietatea lui Ștefan Nada) şi al doilea la 1,5 km sud de Pădurea Domnească, numit “Hanul lui Pastramă”.

Numele localităţii Rădeşti se trage de la numele unui căpitan de oaste de pe timpul lui Ştefan cel Mare, Radu Lozescu.

Acest căpitan de oaste a fost trimis de Ştefan Voievod prin sudul Bârladului cu misiunea de a recruta oşteni pentru armata statului moldovenesc, dar şi pentru a organiza o tabără militară domnească, având scopul de a împiedica pătrunderea unor forțe armate ostile pe artera comercială Galaţi-Bârlad-Vaslui -laşi.

Sosit pe aceste meleaguri, Radu Lozescu şi-a fixat postul de comandă în locul căruia astăzi i se spune „Pădurea Domnească”. Oştenii adunaţi aici erau instruiți pe valea numită astăzi „Valea Tainiței”, făcând exerciții de tragere cu arcul, principala armă de atac de pe atunci.

Dealul de la răsărit de Valea Tainiţei a căpătat numele de Dealul Arcaşului”, iar adăpostul pentru provizii şi unelte de luptă, era o văgäună mai îndepărtată, într-un loc ferit, se numeşte şi astăzi “Adăpoastele”.

După ce evenimentele s-au liniştit, Ştefan Voievod a dat spre proprietate aceste meleaguri fostului căpitan de oaste Radu Lozescu. Urmaşii oştenilor lui Radu Lozescu au format o aşezare în punctul Ciuta, la sud de Adăpoastele.

Localitatea astfel formată a căpătat numele de Rădeşti, după numele căpitanului de oaste, Radu. Urmaşii lui Radu, cei patru fii ai săi (Batică, Zburātura, Banga şi Tudor), din cauza lipsei de apă, au mutat satul pe locul unde se află astăzi, fiind atraşi de izvorul puternic din centrul satului numít acum „Trei Izvoare”. Denumirea de Rădeşti a rămas neschimbată.

Din punct de vedere administrativ, până în 1968 a fost comună şi avea ca sate componente următoarele localități: Rădeşti, Bursucani, Cruceanu, Zimbru, Oanca şi Miroasa.

In anul 2015, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a inaugurat gospodăria „TOMA PORUMB” din RADEŞTI. amplasatăîn expoziția permanentă în aer liber/sector Moldova.

Gospodăria,compusă din casă, bucătărie cu chiler şi coşer de porumb, a aparţinut unei familii înstărite de oieri, cu origini din sudul Transilvaniei,care s-a stabilit în Rădeşti în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Tehnica de construcție este specifică sudului Moldovei: pereții sunt făcuţi din furci de salcâm înfipte în pământ, între care sunt prinşi paianţi orizontali şi pari verticali. Peste această structură din lemn se lipesc vălătucii, nişte turte din pämânt amestecat cu paie.Pereţii sunt tencuiți şi apoi văruiți. Încă de la începutul secolului trecut, acoperişurile de stuf din sat au început să fie schimbate cu cele de ţiglă.

Figura cea mai reprezentativă a familiei a fost Toma Porumb (1882-1968), cel căruia i se zicea în satMocanul (la fel ca şi tatălui său), un apelativ legat, evident, de ocupaţia şi zona de origine a familiei. El era şi un meşter priceput – îşi croia singur hainele şi confecționa instrumente muzicale, la care cânta cu multă măiestrie. Toma Porumb a fost o personalitate marcantă în sat, prin multiplele relații de rudenie spirituală în care a intrat – a cununat, împreună cu soția sa,Jenița, peste 50 de perechi de tineri şi a botezat peste 70 de copii.

Gospodăria Rădeşti, construită după cea de-a doua jumātate a secoluluial XIX-lea, a fost donată Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti” în anul 2008 de către proprietarul Costache Porumb împreună cu cele două fiice ale sale, Victoria Ciobotaru şi Eugenia Bejan.